Măștile psihologice și consecințele purtării acestora

Scriu despre măștile psihologice și mă întreb cu cine mă întâlnesc, de partea cealaltă a articolului, atunci când cititorul este cu ochii pe cuvintele mele. Eu știu că fiecare cititor va fi diferit, unic, special, cu resurse și neputințe. Fiecare dintre noi poate fi descris prin sute de atribute care se leagă unul de celălalt într-o constelație unică, precum amprenta și că așa este normal să fie. Mai știu și faptul că noi cu toții credem, ni s-a spus sau am simțit cândva că trebuie să fim, să ne comportăm, să ne prezentăm în fața celorlalți, într-un anumit fel. Purtăm, prin urmare, măști psihologice pe care le avem la noi într-un bagaj la care poate nici nu ne-am gândit vreodată și scoatem de acolo una câte una, pe rând, în funcție de felul în care simțim că situația o cere. Ne-o așezăm pe față și navigăm prin provocările de zi cu zi.

Cum să ne gândim la măștile psihologice? Ele ne fac bine sau rău? Răspunsul pe scurt este următorul: ele ne încurcă de la a fi autentici. Ne putem gândi că fiecare dintre noi a moștenit o sumă de credințe despre cum ar trebui să fim ca să fie bine. Fiecare dintre noi este o persoană aflată la intersecția dintre setul de convingeri ale oamenilor din zona în care ne aflăm și credințele familiei în care am apărut. Altfel spus, oamenii se așteaptă de la noi să gândim și să ne comportăm într-un anumit fel.
Cât suntem de conștienți de croiul nostru personal? De atributele care ne descriu? Cât suntem de conștienți de ceea ce noi, cu propria minte credem ca e bine sau rău?

Căt suntem de conștienți că renunțăm la propria persoană pentru a mulțumi așteptările celorlați?

Purtăm măști pe care credem noi (credem, pentru că siguranță nu vom avea niciodată) că ceilalți le așteaptă. Încercăm sa fim mai puternici, mai deștepți, mai pe placul tuturor. Oricum, dar nu autentici. E ca și cum încercăm să purtăm niște haine care nu ni se potrivesc.

Veste pe care o aduc astăzi este următoarea: dacă nu ni s-au potrivit aceste haine până acum, e clar că nu vor fi niciodată ceea ce avem nevoie. Încurajez fiecare cititor cu care m-am întâlnit încă de la începutul articolului să își dea voie să stabilească propriul croi pentru haine. Felul în care simtim este indicatorul potrivit pentru propria persoană, indicator pentru cum ar trebui să gândim și să ne comportăm și, atât timp cât avem un comportament decent și nu rănim pe nimeni, să dăm jos măstile și să fim autentici. Să ne acceptăm vulnerabilitățile, neputințele, unicitatea. Să îi lăsăm pe ceilalți să ne vadă cu adevărat și să acceptăm că numai așa putem avea relații sănătoase și acesta este adevărul respect de sine.

Autoprotecția în domeniul psihologiei

Una dintre frecventele preocupări pe care noi oamenii le avem este încercarea de a fi puternici. Privim unele persoane ca fiind mai puternice decât altele, ne dorim să părem puternici în ochii altora, ne oferim iubire de sine atunci când considerăm că am fost puternici în anumite situații de viață și retragem iubirea de sine atunci când am dat dovadă de slăbiciune. Vorbim unii cu ceilalți despre oameni puternici și oameni cu caracter slab și transmitem din generație în generație faptul ca bărbatul trebuie să fie puternic, că femeile care reuseșc profesional în viață sunt femei puternice etc. Se întâmplă ca în școală să spunem copiilor să fie puternici. Oare la ce ne referim când folosim aceste cuvinte? Oare ce ne dorim cu adevărat, care este adevărata noastră intenție? Ce înseamnă despre noi, ca persoane unice și diferite, să fim puternici?
Să ne oferim câteva secunde pentru a reflecta la întrebările de mai sus. Urmează să punctăm în calendarul nostru național Ziua Jandarmeriei Române – ce prilej minunat pentru a sărbători însemnătatea existenței unei instituții care se preocupă cu oferirea siguranței fiecăruia dintre noi. Locuim într-o țară în care nu există conflicte majore și în care există preocupare către siguranța cetățeanului. Vedem acest aspect ca fiind parte din viata noastră externă, privim din interiorul nostru către exterior, este ceva ce se întâmplă fără ca noi, cititorii acestei reviste, să depunem efort prea mare. Ce se întâmplă, în schimb, dacă închidem ochii și analizăm măsura în care fiecare dintre noi este conștient de capacitatea lui proprie de a se menține pe sine și pe cei din jur în siguranță? Cât de mult timp am alocat pentru a ne preocupa despre acest aspect? Ce poate să însemne sentimentul de sigurantă?

Fiecare dintre noi are înăuntrul său o viață psihică unică, exact cum și fizic suntem cu toții diferiți. Unii dintre noi înțeleg bine computerele, alții aleargă repede. Unii dintre noi suntem pricepuți în a scrie, alții socotim ușor. Unii dintre noi ne simțim bine atunci când suntem înconjurați de alți oameni, alții preferă singuratatea. Și totuși avem aceeași așteptare de la toată lumea, copil, adult sau bătrân: să fie puternic.

De ce se întâmplă așa? Intenția, să știți, este mereu bună. Pentru că vrem să ne simțim în siguranță cu propria persoană, în orice context de viață. Vrem să nu existe disconfort psihic și atunci încercăm să fim mai puternici sau credem că cei puternici (cei pe care noi îi vedem a fi așa) nu resimt disconfort, acesta este motivul reușitei lor.

Analiza vieții interne este un aspect ce ar fi să ne însoțească pe tot parcursul vieții, pentru că doar așa putem descoperi chei ce să deschidă uși din interiorul nostru, uși către o stare de bine. Descoperirea idei că nu există o variantă universal valabilă de a fi puternici poate să reprezinte o astfel de cheie. Acceptare propriei vulnerabilități, acceptarea posibilității de a face greșeli, acceptarea propriei imperfecțiuni reprezintă puterea ce ne ajută să fim mai liniștiți în relație cu propria persoană. Acceptarea existenței tuturor trăirilor emoționale (inclusiv frica, neputința) ne face să fim puternici. Ce super-putere minunată am avea cu toții dacă vocea din interiorul nostru ne-ar spune: E ok să nu știi, e ok să îți fie frică. Ce super-putere minunată am avea dacă aceeași voce ne-ar spune că putem fi alături pe propria persoană pentru a descopri calea potrivită, unică, imperfectă și specială. Și că e normal să fie așa. Că aceasta este adevărata putere a omului: acceptarea cu blândețe a vulnerabilității .

Preocuparea pentru sănătate: între prea mult și prea puțin

 

Plecăm astăzi, în acest articol, pe un drum ce este destul de străin pentru noi, locuitorii acestei țări. Contextul nostru național, felul în care au putut să își organizeze viețile părinții, bunicii, străbunicii noștri, reprezintă pentru noi niște rădăcini din care putem crește, în funcție de propriile noastre posibilități din prezent. Uitându-ne către aceste rădăcini ne dăm seama cu ușurință de faptul că bunicilor noștri nu le-a fost ușor. Dacă supărările nostre, în prezent, se referă la marca de haine pe care să o purtăm sau nedreptatea ce o simțim dacă întârzie autobuzul, vă propun să ne luăm câteva minute pentru a ne aminti măsura în care preocupările buncilor noștri aveau directă legtură cu supraviețuirea lor și a familiei lor. Nu trebuie să ne uităm departe pentru a găsi în istoria noastră națională război, foamete, colectivism. Toate acestea sunt prezente în ziua de astăzi în justificarea faptului că, deși domeniul sănătății psihice captează din ce în ce mai multă atenție, acesta reprezintă în continuare o arie prea fragedă și prea slab organizată.

Ne regăsim, totuși, în zilele pe care le trăim și ne uităm la cei din jurul nostri și către propria persoană. Ne dorim să fim sănătoși din punct de vedere fizic, mergem la medic și facem investigații pentru a menține sau, mai degrabă, a repara starea de sănătate a corpului nostru. Câți dintre noi conștientizează sau au o preocupare pentru sănătatea psihică? În acest domeniu regăsim statistici reale și alarmante cu privire la incidența depresiei sau anxietății în rândul populației. Mulți dintre noi trecem prin greutăți emoționale și nu știm ce să facem, sau, mai mult, nu conștientizăm faptul că am putea face ceva și trăim cu aceste dificultăți.

Să conștientizăm, deci, faptul că avem un corp pe care este bine să îl îngrijim și, în egală măsură, avem o minte/un suflet/o viață psihică, putem alege să numim acest domeniu după bunul plac. Aceste două planuri sunt interconectate. Nu putem fi sănătoși în corp fără a avea o oarecare stare de bine în suflet și în minte.

Trăirile emoționale, adică ceea ce simțim, reprezintă realitatea fiecăruia dintre noi. Cu toții simțim frică, iubire, respingere, tristețe, liniște și multe altele. Felul în care sună gândurile nostre ne poate face bine sau rău. Corpul nostru simte orice emoție, orice gând pe care îl avem, acestea fiind, în realitate, rezultatele faptului că avem un creier care este în viață și funcționează.      Nu putem respinge sau anula acest aspect, ce putem face, în schimb, este să îl îngrijim cum putem mai bine. Ne putem preocupa optim pentru sănătatea noastră emoțională, adică nici prea mult și nici prea puțin. Sănătos ar fi să ne ocupăm de psihicul nostru așa cum ne ordonăm și casa sau locul de muncă sau ghiozdanul de școală. Să acceptăm imperfecțiunea, să nu avem așteptări nerealiste și, în același timp, să facem ordine constant, responsabil, cu meticulozitate și având informațiile corecte. Preocuparea optimă înseamnă acceptarea faptului că trăirile emoționale negative există și vor exista cât trăiește omul pe pământ (Câți dintre noi încearcă să se ferească pe sine sau pe cei din jur de emoții negative?), înseamnă acceptare a faptului că disconfortul există, dar înseamnă, în egală măsură, conștientizarea faptului că orice trăire poate fi gestionată într-un mod sănătos și potrivit. Avem, unii dintre noi, așteptarea ca suferința să nu existe și încercăm să reparăm mintea sau corpul către acest obiectiv ce nu va putea niciodată să fie atins.

Preocuparea pentru sănătatea psihică înseamnă faptul că înțelegem că toți oamenii sunt furioși și e normal ce simțim, dar înseamnă și usă înțelegem că fiecare persoană poate să trăiască furia în modul propriu (de care este responsabil), fără a răni fizic sau psihic pe ceilalți, pentru că ceilalți nu sunt responsabili pentru ce trăim noi, sunt, cel mult, un factor care declanșează trăirea noastră. Preocuparea pentru sănătate psihică înseamnă să conștientizăm și să acceptăm faptul că oamenii fac depresie, sunt anxioși, au frici și neputințe. Preocuparea pentru sănătatea psihică înseamnă că e normal să mergi la psiholog sau psihiatru, exact cum e normal să te programezi la orice alt specialist, atunci când îți îngrijești sănătatea. Preocuparea pentru starea de sănătate psihică înseamnă să faci astăzi priml pas: să te întrebi cum și ce se simte acum în sufletul tău.

Îți propun, dragă cititorule, să parcurgem împreună o călătorie prin timp. Eu te încurajez să cauți cea mai apropiată oglindă și să observi ce simți când te privești. Te susțin să te gândești la persoana pe care o vezi și să te întrebi cum e această persoană, cine este acestă persoană. Te încurajez să îți observi starea pe care o resimți atunci când te privești și să te întrebi care este ”politica” ta în ceea ce privește felul în care îți gestionezi cea mai de preț resursă pe care o ai: timpul.

Am promis că vom face o călătorie prin timp, așa că te invit să își lași gândurile să meargă înapoi, înspre momentele trecute. Care este măsura în care ești mulțumit de felul în care ai folosit timpul tău de până acum? Oare te-ai bucurat de timpul tău sau timpul a trecut pe lângă tine?

Există o stare de alarmă internă ce se activează înăuntrul nostru, parcă concomitent cu conștientizarea faptului că timpul trece, motiv pentru care vrem să ne ocupăm de tot ce ne trece prin minte. Se întâmplă deseori să simțim stres sau anxietate cu privire la faptul că ”nu avem destul timp” să facem ce ne propunem. Vă sună cunoscut?

Există metode și tehnici la care putem apela, astfel încât putem avea grijă ca trecerea timpului să nu reprezinte un factor de stres. În ceea ce privește aceste metode, încă de la începutul întâlnirii noastre de astăzi am adus în prim plan ideea de ”politica” noastră cu privire la felul în care vrem să treacă timpul nostru. Din acest punct de vedere, este important să ne preocupăm de a fi conștienți de activitățile în care investim energie și să avem claritatea faptului că aceste activități sunt aliniate cu nevoile noastre. Să ne întrebam ce e cu adevarat important pentru noi și să avem grijă ca aceste preocupări să facă parte din felul în care ne petrecem timpul.

La nivelul vieții de zi cu zi, conștientizam faptul că nu putem face doar ce ne aduce sens și bucurie și sunt și aspecte ce încep cu trebuie și e normal și sănătos să fie așa. În ceea ce privește munca noastră (sau/și alte activități de zi cu zi), primul și cel mai important pas este planificarea. Stresul resimțim se reduce dacă avem un moment (pe săptămână sau pe zi) în care planificăm și notăm ce vrem să facem și, foarte important, cât timp alocăm fiecărei activități.

Este important, de asemenea, să ne gândim că întrăuntrul nostru este un motor pe care nu e bine să îl supraturăm. Avem tendința să facem mai multe lucruri în același timp, să nu luăm pauze, să facem lucrurile repede. Exact așa cum un motor se strică dacă îl supraturăm mai mult, exact așa pățim și noi oamenii: facem lucrurile repede și neținând cont de propriile nevoi (foame, sete etc) și ceva, clar, nu va merge bine. Ajungem ca activitatea să nu ne facă plăcere pentru că este obositoare (Surpriză! Noi o facem să fie), privim în jurul nostru și ne supărăm că ceilalți nu fac la fel de multe lucruri ca noi (de ce ar fi și ceilalți agitați?) sau avem de investit timp în a repara consecințele faptului că ne-am grăbit (spargem și stricăm). Este important, deci, să turăm optim motorul intern, astfel încât să rămână sănătos pe viață.

Pentru managementul timpului putem analiza ”Hoții de timp”. Această tehnică presupune să notăm pe parcursul unei zile timpul pe care îl petrecem făcând activitățile. Putem observa la finalul zilei cât timp alocăm fiecărei activități și măsura în care regăsim activități neplanificate.

O altă tehnică folositoare, ”Eat the frog”, presupune să facem toate activitățile neplăcute sufletului nostru în prima parte a zilei, astfel încăt să scăpăm repede de ele.

În preocuparea pentru time management există ”Regula celor 30 de secunde”, regulă care ne spune să nu amânăm nicio activitate care durează atât de puțin.

Orice preocupare către managementul timpului este mai sănătoasă și folositoare decât a ne trăi zilele ”pe pilot automat”. La urma urmei, vorbim despre resursa noastră cea mai de preț.

Frica de mulțime. Ce să faci să te bucuri de evenimente?

Începând de la cel mai tânăr om ce pășește în etapa de a fi conștient de sine, până la cel mai plin de experiență de viață dintre noi, cu toții resimțim frici. Fricile oamenilor există dintotdeauna și pot lua diverse forme ce ne impactează viețile. Unii dintre noi le acceptă, le conștientizează și își văd de viață cu tot cu aceste frici; alții dintre noi le resping și nu își dau voie să accepte faptul că ar putea simți vreodată frică; alții dintre noi iau decizii importante în viață bazate pe frici, uneori fără să conștientizeze. De câte ori am evitat să facem un anumit lucru gândindu-ne că se poate întâmpla ceva rău?

În ceea ce privește fricile pe care noi, oamenii, le avem, frica noastră de alți oameni este una frecventă. Ne gândim că ceilalți ne-ar putea judeca, ne e teamă că ne privesc cu dezaprobare, simțim că nu ne integrăm în grup, evităm orice scenariu în care ar exista posibilitatea de a fi respinși și toate aceste aspecte se agravează atunci când vorbim despre evenimente unde participă mulți oameni, deși socializarea și conectarea cu alți oameni reprezintă un aspect ce contribuie mult în a ne simți bine.

 

Ce ne facem atunci când una dintre frici ne împiedică să participăm la unele evenimente?

Este important să conștientizăm faptul că există două timpuri de frici: în prima categorie avem fricile adevărate, folositoare, adaptative, care ne indică faptul că există un pericol amenințător la viață, iar în cea de a doua categorie avem fricile false, respectiv anxietatea. Frica, în esența ei, este deosebit de sănătoasă. Dacă există pericolul unei mașini care vine către noi, e bine să ne fie frică și să fugim. Dacă, în schimb, frica noastră se referă la un posibil scenariu din viitor, atunci ea se numește anxietate și ne poate conduce către evitarea unor evenimente, iar evitarea este un mecanism de auto-sabotare care lucrează în defavoarea noastră și se auto-confirmă.

Altfel spus, când ”analizăm o radiografie” a funcționării noastre psihologice, observăm                1-GÂNDUL care ne spune: dacă se pot întâmpla tot felul de lucruri atunci când merg la un concert? Acest gând generează 2-TRĂIRI EMOȚIONALE din zona anxietății, a panicii care ne conduc, la nivel 3-COMPORTAMENTAL către a evita. Dacă a trecut concertul și noi nu am participat, data viitoate va fi și mai dificil, pentru că ne-am convins (singuri) că nu putem face față. Acești pași funcționează ca o buclă ce se repetă până cănd fac munca de conștientizare da a ieși din ea.

Vă încurajez să nu luați niciodată decizii bazate pe o frică din cea de a doua categorie. Oamenii nu ne judecă așa cum credem noi. Fiecare dintre noi este deseori prins în propriile gânduri și probleme și, în realitate, nimeni nu ne analizează așa cum credem. Iar în situația în care cineva chiar ne analizează critic, care ar fi argumentele pentru care noi să punem la suflet acest lucru? Avem cu toții libertatea de a fi diferiți, atât timp cât respectăm regulile și avem un comportament respectuos unul față de celălalt. Iar daca gândul din spate anxietății este unul cu privire la posibilele scenarii negative ce ar putea apărea, este important să ne amintim să nu rezolvăm problemele care încă nu au apărut. Să trăim câte o zi, pe rând, și să ne amintim faptul că ne putem descurca cu orice ar putea să se întâmple. Cum altfel ar putea să fie și cum a fost până acum, dacă nu așa, de fapt?

Cum evităm neplăcerile la locul de muncă?

 

În ceea ce privește relația omului cu munca, suntem extrem de diferiți unii de alții și intrăm, parcă, într-o luptă a aștepărilor pe care le avem. Într-o extremă suntem aceia dintre noi care s-au dedicat muncii, care nu își dau voie și nu concep că ar putea să facă pauză, care au ridicat la rang de valoare implicarea personală la locul de muncă și în cealaltă extremă suntem aceia dintre noi ce nu resimt prea mare implicare personală față de locul de muncă.

În oricare dintre cele două tabere ne-am situa, îi privim pe ceilalți și îi judecăm. Cine are dreptate în această situație?

Trimit către dumneavoastră prin această întrebare care nu are, în mod evident, un răspuns simplu, următorul mesaj: cu toții greșim în relația noastră cu munca atunci când cuvintele cheie prin care judecăm lucrurile sunt IMPLICARE PERSONALĂ.

Există mai multe părți care ne compun, pe fiecare dintre noi. Există, deci, interfața noastră de profesionist; parte a noastră care reglează relația cu munca. Sănătos ar fi ca fiecare dintre noi să poată separa personalul de profesional și să reușim ca atunci când mergem la muncă să fim doar profesioniști. Să nu conteze preferințele noastre, să nu aducem acolo frustrările și nemulțumirile noastre, să nu avem așteptări de la ceilalți. Sănătos ar fi să conștientizăm că ”tranzacția” pe care am avea-o de făcut cu munca este reglată printr-un contract și printr-o fișă a postului și că noi avem de făcut ceea ce scrie acolo. În fișa postului nu scrie ce muzică ar trebui să ascultăm, ce preferințe culturale să avem, cum ar trebui să îndeplinim așteptările altora sau cum alții ar trebui să îndeplinească așteptările noastre…

Putem spune că atunci când aducem partea noastră personală la locul de muncă, deschidem o poartă prin care intră suferință pentru noi. Lucrurile se simt diferit dacă le simțim personal sau dacă le tratăm cu profesionalism. La nivel personal avem așteptări și resimțim dezamăgiri; ca profesionist ar fi sănătos să nu facem spațiu pentru aceste componente.

Motivația de a construi o interfață de profesiont este una puternică. Acestă interfață ne oferă un scut de aparare sănătos față de toate furtunile ce ar putea veni către noi atunci când lucrurile sunt tratate la nivel personal. Privim în jur și observăm că aceste furtuni poartă denumiri alarmante precum burn-out, insomnie, stres cronic, oboseala cronica, atacuri de panica, anxietate generalizată și multe altele. Avem, deci, toate motivele din lume pentru a ne întreba cum vrem să fim, să ne comportăm noi la locul de muncă și să ne creăm această interfață care se activează și gestionează interacțiunile atunci când muncim.

Să îi sprijinim pe cei ce spun că NU POT, făcând lucrurile să meargă în locul lor pentru că acest comportament ne face să fim oameni buni. Să lăsăm de la noi atunci când simțim că se apropie un conflict. Să ne sacrificăm pentru binele familiei. Să facem TOT ce putem pentru copiii noștri, chiar cu riscul propriei nefericiri. Le dăm oamenilor sfaturi, le spunem ce să facă în situația în care se află. Să călcăm peste propriile nevoi pentru a-i ajuta pe ceilalți. Să ajutăm pe ceilalți în orice circumstanță, pentru că așa se va întoarce la iubirea și validarea acestora. Primim cu toții încurajarea de a urma aceste repere în comportamentul nostru. Devenim adulți știind că suntem oameni buni dacă ne comportăm așa. Ce ar putea fi în neregulă cu această mentalitate?

Răspunsul este unul simplu: prezumția. Plecăm la drum crezând că facem un bine, dar în realitate tot ce construim este o perspectivă nesănătoasă. O balanță dezechilibrată care își propune să țină doi oameni în echilibru. Intrăm în relații făcând ceea ce NU ni se cere, pentru că celălalt nu conștientizează ce are nevoie sau, pur și simplu nu exprimă, și luăm total inițiativa. Ce îi rămâne de făcut celuilalt dacă facem noi TOT. Creșterea, dezvoltarea și împlinirea unui om se întâmplă atunci când acesta conștientizează ce are nevoie, cere cu voce tare și muncește pentru a obține un rezultat ”costumizat” în funcție de propriile resurse, propriile putințe. Este important să nu ajutăm oamenii să traverseze strada dacă aceștia nu cer acest lucru, iar dacă cer, sănătos ar fi să îi sprijinim în a descoperi propriul mod de a o face.

Aduce împlinire sentimentul că ajut pe cineva. Uneori oamenii se simt utili și iubiți atunci când ajută, dar deseori ajutorul oferit constă în a muta o piesă din puzzle-ul vieții mele într-un altul ce nu îmi aparține. Această piesă pur și simplu nu se potrivește. În realitate, atunci când vorbim despre o relație dintre doi adulți, singurul ajutor pe care îl putem oferi este ÎNCREDEREA că celălalt se descurcă orice ar fi, în propriul lui stil și SPAȚIUL pe care îl ofer celuilalt pentru a descoperi care îi sunt pașii.

Nu există relație sănătoasă dacă unul dintre parteneri se sacrifică. Nu vine nimic bun din renunțarea la sine. Sfaturile noastre nu ajută pe ceilalți, decât dacă aceștia le cer. În caz contrar, tot ce reușim să facem atunci când oferim sfaturi este să transmitem omului că nu îl ascultăm cu adevărat. Copiii noștri nu sunt mai fericiți dacă noi ne sacrificăm. Sacrificiul nostru generează vinovăție și preluarea modelului de renunțare la propriile nevoi. Este sănătos să ne lăsăm copiii să își facă temele singuri, să învețe să ceară ajutor și în acest caz să le oferim toată atenția și sprijinul nostru. Oamenii sunt sănătoși emoțional atunci când învață să conștientizeze ce nevoie au și atunci când știu să ceară vieții.

A fi ”salvator” înseamna să îl  privim pe celălalt ca fiind mai neputincios decât suntem noi. Mai mult decât atât, a crede că noi știm sau putem mai bine decât alții, îi obligă pe ceilalți să fie ”victimă”. Le acordăm, din start, locul II. În realitate, sănătos este să ca fiecare să își conducă pașii cum se pricepe mai bine și să ne oferim unul celuilalt doar ajutor sănătos. Să cerem ce avem nevoie, să nu ne sacrificăm propria persoană, să ne considerăm ca fiind la egalitate cu ceilalți, să înțelegem că fiecare om poate avea proprii pași în viață, că nu există ”e normal sau nu e normal” ca lucrurile să fie făcute într-un anumit fel, există doar diferențe între noi.

Ocupă-te, te rog, de dezvoltarea capacității tale de conștientizare. Întreaga generație ce vine după tine te are ca reper de la care pleacă atunci când își stabilește reperele de comportament. Pare a fi o motivație destul de puterică gândul că felul nostru de a reacționa înseamnă mai mult decât o eliberare emoțională trecătoare.

Trecem pe stradă de mână cu copiii noștri și aceștia ne întreabă diverse lucruri, despre mașini scumpe sau despre oameni fără adăpost. Cuvintele noastre și, poate, chiar mai important, atitudinea pe care o avem atunci când le răspundem poate genera în ei generozitate sau ochi critic și dezaprobare.

Suntem profesori și întâlnim în clasă luptele interne ale elevilor. Cuvintele noastre pot crea poduri peste care să transimtem invitații către conectare și empatie sau putem considera că ”generația de astăzi…” și nici nu mai contează ce cuvinte punem după această expresie, pentru că această generalizare conduce către pierderea meciului cu posibilitatea de a-l înțelege pe celălalt.

Există în limba engleză cuvântul ”kindness” care în traducere înseamnă, parcă, mai mult decât bunătate. Există o atitudine ce implică a fi bun cu ceilalți, a fi interesat de soarta lor și a fi blând, în același timp, dar nouă ne este, parcă, destul de greu să ne comportăm așa unii cu ceilalți. Simțim ca și cum am pierde ceva în interiorul nostru dacă suntem ”kind”. Am avut o istorie națională dificilă, poate de aici pleacă senzația faptului că dacă sunt blând ”ceilalți îmi sar în cap”, ”profită de mine”, ”fac ce vor cu mine”, ”mă manipulează” etc. În realitate vocea blândă și susținătoare poate exista în fiecare dintre noi, ne putem bucura unul de realizările celuilalt, ne putem accepta părerile diferite, putem exprima emoții și putem fi în situații în care alții se exprimă pe sine, fără a avea teama că dacă sunt prea deschis, ceilalți îmi fac rău.

Această atitudine de a fi plini de compasiune, de toleranță și deschidere oferă un reper sănătos generației care vine în urma noastră, și, mai mult decât atât, se poate ca doar având acestă atitudine să fim primiți în discuțiile lor. A avea această atitudine nu înseamnă a trece peste nevoile proprii sau a-i pune pe ceilalți pe primul lor, înseamnă, doar, conștientizarea faptului că nu suntem într-o competitie și că există locuri pentru noi, toți. A avea această atitudine înseamnă a pune umărul pentru crearea unei comunități care  aduce resurse și vindecă traumele membrilor ei. Nu vă feriți, dragi cititori, să fiți oameni buni, atât timp cât limitele și „NU-urile” voastre sunt auzite. Totul este în regulă, chiar dacă altcineva a intrat în față la magazin. Nu trebuie să îl punem la punct pe cel care ridică vocea la noi, dificultatea e a lui, noi ne putem păstra liniștea. Putem răspunde copiilor cu ”așa a hotărât el, nu e treaba noastră”, atunci când hainele altui om sunt excentrice. Noi, oamenii, putem fi modele unii pentru ceilalți, fără a fi persoane faimoase și bogate. Puterea de a construi repere sănătoase stă în fiecare dintre noi și există în fiecare zi.

Fiecare dintre noi se află, în același timp, în mai multe relații. Avem colegi, șefi sau subalterni, parteneri de cuplu, părinți sau copii, prieteni etc. Ne petrecem o bună parte a timpului în compania altor oameni și simțim multe sentimente pentru aceștia. Care dintre relațiile noastre sunt sănătoase și care sunt toxice? Oare ce înseamnă să fim dependenți de alți oameni?

Iubirea este cea mai frumoasă trăire ce poate conecta două persoane. Într-o relație sănătoasă, iubirea co-există cu un anumit tip de distanță ce există între cei doi parteneri. Iubirea sănătoasă ne permite să ne auto-cunoștem și să îl percem pe celălalt ca fiind o altă persoană. Relațiile sănătoase presupun doi parteneri care își reglează singuri emoțiile.

Uneori se poate ajunge ca unul dintre parteneri să resimtă ca fiind copleșitoare cerința celuilalt. Intrăm în relații, trăim într-un parteniat pe parcursul anilor și ajungem într-un punct în care ne dăm seama că relația nu mai este ce a fost la început. Avem nevoie prea mare de celălalt, resimțim neîncredere în propria persoană, nu luăm decizii, îi dăm partenerului rolul de a hotârî ce e bine și ce nu pentru noi. Avem nevoia să se vorbească în locul nostru, să mergem împreună oriunde. Aflăm despre infidelitate și despre lipsa de iubire a partenerului și, totuși, rămânem în relație. Avem nevoie de prezența partenerului pentru ca reglajul trăirilor noastre emoționale să se întâmple. Există, prin urmare, un punct dincolo de care relațiile pot aluneca pe o pantă întunecată către dependență.

Vorbim despre dependența emoțională atunci când ajungem să simțim neliniște, poate chiar frică, în lipsa partenerului. Se pierde echilibrul ce îl au doi adulți într-o relație și se instalează nevoia constantă de validare, de contact, de aprobare din partea partenerului. Părerile partenerului reprezintă literă de lege și chiar dacă nu suntem de acord cu ele, le respectăm cuvânt cu cuvânt și în acest mod dispare exact ceea ce căutam la început: iubirea.

Neîncrederea în propria persoană reprezintă sursa de la care multe dezechilibre pot să apară, inclusiv această dependență întâlnită în relații. Pentru a fi sănătoși emoțional și pentru a păstra relația sănătoasă, este important să existe un spațiu între parteneri. Cultural, ne este la îndemână să venim mult prea aproape unii de ceilalți. Ne supărăm unii pe ceilalți, avem multe aștepări de la cei din jur, încrederea în propria persoană ne este destul de puțin antrenată, insităm atunci când partenerul simtă să facă diferit, nu ne luăm timp pentru a fi singuri și pentru a avea o relație cu sinele, iar acestea sunt premise pentru distrugerea acelui spațiu sănătos ce există într-o relație și care presupune înțelegerea motivelor celuilalt, activități avute și separat, nu doar împreună, respectarea limitelor și felului celuilalt de a fi etc. Există, deci, acest spațiu ce este sănătos să existe între noi, oricât de mult ne iubim, sau, mai bine zis, cu cât ne iubim mai mult, cu atât ar fi indicat să ne lăsăm unul celuilalt spațiu. Ne este bine într-o relație doar atunci când știm cum să facem să ne fie bine în compania propriei persoane, în primul rând.

Cum să ne bucurăm de unicitate într-o lume cu o populație de 8 miliarde?

Închidem ochii și ne întrebăm, fiecare dintre noi, ce este cu adevărat important pentru propria persoană? Apar niște răspunsuri în minte. Unii dintre noi ne vom gândi la sănătatea proprie, alții la sănătatea celor dragi. Ne putem gândi la bani, la familie, la reușite în plan profesional. De ce? Închidem din nou ochii și ne mai adresăm, încă o dată, aceeași întrebare. De ce aceste aspecte sunt cele mai importante pentru noi? Ce se întâmplă atunci când ele sunt atinse, obținute?

 

Aș bănui unul dintre posibilele răspunsuri pe care le avem atunci când ne punem aceste întrebări: liniștea sufletească.

Depinde mult din ce perspectivă ne căutăm unicitatea. A ne simți în contact cu propria persoană, a ne descoperi cum suntem noi cu adevărat (răspuns ce, oricum se modifică și poate să difere în timp) înseamnă a privi către sine cu acceptare și cu liniște sufletească. Unicitatea fiecăruia dintre noi se deschide în fața noastră ca o comoară în momentul în care acceptăm răspunsurile, în momentul în care le simțim, în nicicun caz în momentul în care avem o preocupare conștientă pentru a ne demonstra această unicitate în fața celorlalți. Pierdem ideea în sine în momentul construim o legătură între unicitatea, complexitatea și ”aranjarea în pagină” a propriilor atribute ce ne descriu și orice alt om de pe pământ. Pentru că fiecare vede ce poate să vadă și simte ce poate să simtă. Niciodată nu vom fi total înțeleși de niciun alt om și nici nu este nevoie.

Particularitatea fiecăruia dintre noi înseamnă a privi spre interior, întotdeauna cu ochii proprii, niciodată printr-o privire „împrumutată”.

Suntem unici și speciali pentru că suntem. Scriu această afirmație și mă opresc în acest punct pentru că aud, parcă, gândurile unora dintre noi: ”Păi nu mai reușesc nimic în viață dacă nu mă forțez”, ”Nu există performanță fără stres”, ”Vreau binele, acesta este motivul pentru care sunt așa critic cu mine și cu cei din jur”. Așa că vă invit să ne întoarcem la punctul nostru de plecare: ce este cu adevărat important pentru fiecare dintre noi?

 

Sănătatea. Liniște. Armonia. Echilibru.

Să ne conducem viețile, prin urmare, din această stare de spirit. Acceptând unicitatea fiecăruia dintre noi, rezolvând probleme cu liniște sufletească. Suntem mereu într-o călătorie, nu există destinație. Să ne întrebăm către ce ne grăbim și să facem, deci, călătoria să fie una plăcută.

Cum am ajuns, dragi cititori, să vrem să le facem și să le avem pe toate? Vrem să cumpărăm încă un obiect vestimentar, încă un tip de produs de curățenie. Avem o afacere care funcționează bine, o construim pe următoarea. Avem acasă noul născut, ne grăbim să ne întoarcem la muncă sau suntem în ultimele luni de sarcină și tragem tare să muncim până în ultima secundă. Așa este bine să fim? Ce ar putea însemna bine sau rău cu privire la alegerile noastre? Unii oameni știu să hotărască mai bine pentru sine și unii nu?

Putem privi către punctul de la care pornim atunci când alegem un anumit lucru. Este o nevoie reală sau este o nevoie creată? Există acest concept pe care îl regăsim atât în cadrul vieților noastre personale, cât și ca fiind existent în mass-media; concept pe care îl aducem în viețile noaste fiind mai mult sau mai puțin conștienți de acest lucru: nevoi create.

Fiecare dintre noi creează ”normalitatea” proprie prin informația pe care o lăsăm să ajungă la noi și prin mediul în care am crescut. Este ușor să ajungem să nu ne simțim bine atunci când nu avem cea de a zecea pereche de pantaloni care sunt in trend, și, totuși, oare aceasta chiar este o nevoie a noastră?

Există aspecte care ne aduc suferință, prin lipsa lor. Există o linie fină între invalidarea propriilor nevoi și identificarea nevoilor create de contextul de viață în care trăim. Putem simți că avem de obținut ceea ce avem nevoie și uneori să fie vorba despre o nevoie reală, alteori să fie vorba despre o serie de convingeri, gânduri pe care le avem și care ne păcălesc. Nevoile noastre reale au legătură puternică cu unicitatea propriei persoane și este tare important să le dăm spatiu să existe și să muncim pentru a le împlini. Iar despre nevoile pe care mediul ni le creează, să ne întrebăm: De ce să trebuiască să le facem și să le avem pe toate? De unde știm că acestea sunt nevoile noastre?

Ce bine ne-am simți dacă ne-am opri și ne-am da voie să ne bucurăm de ceea ce avem. Această potecă nu înseamnă lipsa progresului, înseamnă o mai bună cunoaștere și acceptare de sine.

Există infinit spațiu în interiorul nostru. Există metafore care au sens pentru noi și la care dacă ne gândim, parcă se deschid uși. Există două emisfere cerebrale, fiecare specializată pe arii diferite ale vieții noastre. Există rațional și spiritual. Există oameni diferiți cu credințe diferite și există spațiu pentru fiecare dintre acestea.

A avea preocupări din zona spiritualității aduce sens în viața omnului, iar omul fără sens este ca o barcă fără vâsle. Preocuparea noastră, la nivel social, în prezent este una sănătoasă și se referă la acceptarea și includerea tuturor diferențelor ce există pe pământ. Aducem această poziționare și în subiectul nostru: să nu punem filtrul de corect și greșit atunci când privim către spiritualitatea omnului, să punem filtrul care ne permite să privim nuanțele diferite ale convingerilor fiecăruia și normalitatea acestui lucru.

Nimic din convingerile celuilalt nu trebuie să reprezinte și convingerea mea. De ce să nu acceptăm și să nu încurajăm, în acest caz, orice diferență ce ar putea exista între preocupările oamenilor în ceea ce privește spiritualitatea?

Putem fi credincioși și putem merge la biserică în timp ce putem fi pasionați de yoga. Putem merge la psiholog în timp ce suntem practicanți într-o religie. Putem avea prieteni din religii diferite. Putem să regăsim starea de bine prin mindfulness și respirație și acest pas nu reprezintă deloc o îndepărtare de Dumnezeu. Putem fi psihologi și practicanți religioși, în același timp. Sau invers. Sau se poate să nu ne regăsim în nicio categorie. Există spațiu pentru orice opțiune, important este să avem vâsle cu care să ne descurcăm, pentru că marea uneori nu este lină.

Poate că perioada postului religios este un prilej minunat pentru a observa felul în care ne programăm mintea să se bucure sau să fie temătoare, chiar prin felul în care formulăm gândurile pe care le avem. Cum îmi propun? Să nu mânănc ”de dulce” sau să țin post? Cum se simt în interiorul nostru cele două variante de a ne formula gândurile?

Deși atât prima, cât și a doua propoziție sunt ca două obiective ce exprimă aceeași intenție, adevărul este că ele sunt profund diferite, mai ales dacă acestea reprezintă felul nostru de a gândi în general. Mulți dintre noi își spun în minte ceea ce vor să nu mai facă. Nu ne spunem, în mintea noastră, ce ne dorim, ci ceea ce nu dorim să se mai întâmple, iar trăirea emoțională ce decurge din acest tip de formulare a gândului îngreunează, deseori, obținerea rezultatului în sine.

Ne spunem în mintea noastră: ”să nu mă îmbolnăvesc”, ”să nu supăr pe cineva”, ”să nu iau amendă când conduc”, ”să nu pic examenul” etc. Toate acestea, alături de multe altele, reprezintă repere negative și generează neliniște. Deși obiectivul lor este unul bun, sănătos. Și atunci, ce avem de făcut?

Să gândim în termeni pozitivi și obiectivele noastre se ating mai ușor. Să ne dorim ”să fim sănătosi”, ”să avem relații armonioase”, ”să conducem în siguranță”, ”să facem tot ce putem mai bine în cadrul examenelor” și atunci ne este mai ușor să obținem ceea ce, în realiate, ne dorim.

Iar în ceea ce privește postul, să îl privim ca pe ceva sănătos, pe care îl personalizăm (mâncare, preocupări spirituale etc) și pe care îl alegem să existe în viața noastră. Să nu reprezinte o renunțare la ceva, să însemne alegerea noastră către sănătate și armonie emoțională, spirituală, religioasă.

Grija de sine reprezintă un aspect față de care mulți dintre noi nu avem preocupare, sau, mai degrabă, avem un mod nesănătos de a ne ocupa de noi înșine. Mulți dintre noi ”rezistă” în situații stresante, neplăcute, pline de tensiune, până în punctul în care se umple paharul și abia atunci hotărâm că așa nu se mai poate și ne îngrijim. Dar parcă ne purtăm de grijă împlinindu-ne nevoile pe care le avem simțind frustrarea că am rezistat prea mult. Că am lăsat prea mult timp fără să facem sport, fără să ne luăm timp pentru noi înșine, fără să ne uităm la un film bun, fără să mâncăm sănătos și la timp sau altele, asemenea.

În ceea ce privește corpul nostru, există o relație pe care noi o avem cu acesta. Putem să ne iubim sau putem să ne comportăm ca și cum corpul nostru nu există. Dăm acest semnal negativ corpului atunci când ignorând nevoile noastre, nu facem niciun fel de mișcare, gândim în termeni negativi despre cum arată, nu dormim destul, nu mâncăm sănătos sau ne lansăm dintr-o dieta drastică în următoarea. Multe alte comportamente nesănătoase pot fi enumerate aici, totul pornește de la iubirea de sine, de la grija de sine sau, în caz contrar, de la absența acesteia.

Relația pe care noi o avem cu mâncarea spune multe despre felul în care știm să ne purtăm de grijă. Vă invit să ne luăm cu toții o secundă din vârtejul zilei în care ne aflăm și să conștientizăm felul în care am abordat hrana în ultima vreme. Oare ne-am tratat corpul ca pe spațiul în care locuim? L-am îngrijit? I-am oferit atenție suficientă? Se simte bine corpul nostru? Contează toate aceste răspunsuri, pentru că sănătatea corpului nostru nu este ceva față de care noi nu putem interveni, ba chiar este unul dintre aspectele unde putem contribui mult pentru a avea o viață bună. Ceea ce mâncăm, felul în care mâncăm, cuvintele pe care le spunem despre corpul nostru, grija pe care o oferim acestei părți din noi ar trebui să fie preocupări constante, despre care să fim informați cu privire la ce este sănătos de făcut și ce nu. Pentru că momentele în care mâncăm mult pentru că suntem în concediu nu sunt sănătoase și, în realitate, ne arată că, poate, am dat pauză preocupării sănătoase, constante, pe care ar fi indicat să o avem față de corp.

Trăirile noastre emoționale influentează felul în care ne raportăm la mâncare în mod negativ, de cele mai multe ori. Mulți dintre noi mănâncă pentru a se simți mai bine emoțional sau evită mâncarea, cu același scop. Vă încurajez să descoperiți, să conștientizați felul în care vă purtați de grijă! Iar apoi, pas cu pas, să descoperim cu toții metode noi, sănătoase și documentate ce au ca scop o mai bună gestionare a  emoțiilor, făcând astfel încăt mâncarea să nu aibă legătura cu acestea. Felul nostru de a mânca poate să însemne grijă față de sine sau neacceptare, dispreț, lipsă de respect sau de iubire de sine etc. Să ne fie o preocuprare constantă aceasta: zi după zi să ne iubim casa ce ne ajută să trăim în viața noastră proprie, oferindu-i tot ce e mai bun și sănătos pe lume!

Ce important este să ne preocupăm de sănătatea noastră! Din orice perspectivă ne-am gândi, preocupare către sănătatea noastră ar fi să reprezinte o constantă, un gând care să ne fie alături mereu, în orice context. Sănătatea minții noastre înseamnă, în același timp, un creier care este sănătos și armonie în gândurile pe care le avem. Cum ne menținem mintea tânără și funcțională?

Dormind destul. Somnul de calitate înseamnă enorm și putem compara un somn odihnitor, constant și suficient ca fiind fundația pe care construim întreaga locuință pe care ne dorim, mai apoi, să o ocupăm. Această locuință poate să fie confortabilă sau ne poate înconjura în mod constant de sentimentul că ceva nu funcționează bine. Este important să ne oferim odihna de care avem nevoie. Somnul nu este un moft sau ceva ce să lăsăm la voia întâmplării. Somnul și odihna ne ajută să avem parcursuri line și să evităm ca drumurile să ne fie presărate cu dificultăți.

Făcând alegeri sănătoase. Relaxarea imediată ce apare în urma fumatului, consumului unui pahar de vin, așezatului pe canapea la televizor, mâncatului de fast-food gustos nu reprezintă mereu cele mai inspirate alegeri pentru noi. Simțim o deconectare imediată atunci când aprindem televizorul și întreaga noastră minte se oprește, iar gândurile noastre iau pauză și e normal să avem nevoie și de așa ceva. Avem, în schimb, nevoia de a ne stimula mintea citind o carte, învățând lucruri noi, ieșind din casă. Aerul curat în care ne putem mișca și absența substanțelor nocive ne ajută mult să păstrăm sănătatea minții noastre.

Să nu ne grăbim. Atunci când totul se desfășoară pe repede-înainte apare stresul, neliniștea. Ne deconectăm de nevoile propriei persoane. Putem avea senzația că nu mai ținem minte bine lucruri sau că avem probleme cu a ne concentra atenția, iar aceste aspecte sunt explicate, deseori, prin ritmul alert pe care îl avem în viețile noastre de zi cu zi. Igiena minții noastre cuprinde acest aspect: a face lucrurile într-un ritm personalizat.

Ne-evitând. Important, în egală măsură, este să nu ne oprim din a încerca. Să ne concentrăm atenția. Să rezolvăm probleme. Să vorbim cu oameni. Să încercăm să înțelegem. Să facem efortul de aține minte. Să nu abandonăm lupta înainte de a încerca. Să nu fim leneși cu privire la efortul pe care îl facem, pentru că tendința naturală a inconștientului nostru este să consume cât mai puțină energie. Alegem să facem lucrurile într-o variantă cât mai simplă și rapidă și acest aspect poate să ne împiedice să ne punem mintea la contribuiție.

Sufletul nu îmbătrânește. Auzim de mulți ani aceste cuvinte de la bunicii noștri. Sufletul simte și se bucură de viață sau plânge atunci când întâlnește nefericirea la orice vârstă. Acolo locuim noi, iar alegerile noastre înspre sănătatea minții ne pot ajuta sau încurca în demersul nostru de ne oferi un spațiu confortabil, în care să existăm sănătos.

Există multe ”operațiuni” pe care mintea noastră le execută, fără ca noi să fim conștienți. Deseori gândurile noastre, cele la care avem acces și care ne sunt clare, reprezintă un rezultat al muncii pe care mintea noastră o execută fără ca noi să avem o contribuție intenționată, voită. Experiențele din viața noastră au o mare contribuție atunci când vorbim de rezultatele muncii minții noastre. O mână care s-a ars în foc va ști să păstreze distanța fără a trebui să proceseze conștient faptul că focul este un pericol. Un suflet care a suferit respingere va avea un mecanism de a se pătra departe de relații, apelând la multe ”strategii”, acestea nefiind neapărat conștientizate de noi, oamenii.

Atunci când privim preferințele altor oameni o facem prin proprii ochi. Acești ochi au asistat la multe până în prezent, uneori privind spre exterior, alteori privind spre interiorul propriei persoane. Deseori privim oamenii din jur punând un filtru personal, motivul fiind cel descris puțin mai sus. Ceea ce vedem în jur înseamnă ceva pentru noi. Chiar dacă nimeni nu folosește o comparație explicită cu cei din jur, implicit ne comparam cu ceilalți sau proiectăm o parte din noi asupra lor. Cum funcționează acest aspect? Ne spunem: doamna aceea sigur e în doliu pentru că e îmbrăcată în negru. Sau considerăm că putem descoperi stilul muzical preferat al oamenilor, în funcție de felul în care se îmbracă. Sau credem că știm cât sunt unii oameni de conservatori sau de libertini în funcție de vestimentație și câte alte exemple am putea enumera! Și poate că într-o anumită măsură gândurile noastre ar fi adevărate, dar niciodată adevărul celuilalt nu va suna exact așa cum se aude în mintea noastră.

Nu există valență de bine sau de rău atunci când judecăm alt om. Există doar sensul fiecăruia, alegerea fiecăruia. Este o greșeală a minții aceea de a proiecta asupra celuilalt o parte din ceea ce înseamnă propria persoană și de a trage concluzii. Toată lumea face cum simte, atât timp cât nu ne rănim în niciun fel unii pe ceilalți.

Fiecare dintre noi exprimă o parte a sinelui prin vestimanție.Pentru unii oameni este important confortul, iar pentru alții este importat materialul. Unii sunt foarte atenți și resimt hainele ca fiind un aspect important al propriei vieți, alții încearcă să treacă cât mai neobservați. Unii au anumite preferințe în materie de culoare, alții chiar simt că își exprimă o parte din ei atunci când aleg hainele. Important este să transmitem minții noastre că este suficient spațiu pe pămât pentru fiecare dintre noi și nu există un tipar universal valabil de a alege bine sau greșit. Nici măcar atunci când vorbim despre haine.

Se apropie luna septembrie și fiecare dintre noi simte o senzație diferită în legătură cu ciclica și inevitabila venire a toamnei. Se modifică ritmul oamenilor, ne transformăm parcă în niște furnicuțe într-un mușuroi și poate că apăsăm pedala de accelerație pentru că scad temperaturile și ne mobilizăm mai ușor sau poate că fiecare dintre noi are făcută în minte o conexiune clară cu faptul că în septembrie începe școala. ȘCOALA. Fiecare toamnă înseamnă un nou început al unui parcurs pe care cu toții l-am trăit. Parcă școala începe în fiecare an, chiar dacă a trecut multă vreme de la timpurile în care eram copii.

Generații după generații, copiii sunt conduși de mânuță sau împinși de la spate să calce pragul școlii, spațiu în care își vor petrece multe ore din viață și loc din care își vor lua multe înțelesuri despre sine, toate acestea trezind multe emoții, de toate felurile. De ce le spunem să nu aibă emoții? De ce încă ne spunem nouă, adulți fiind, acest lucru?

Atât la școală, cât și în viața de zi cu zi, trăim intens toată povestea noastră. Participăm în mod activ la viața proprie, iar faptul că simțim emoțional toate evenimentele pe care le trăim ne dovedește faptul că totul este normal. ”Emoțiile” despre care încurajăm copiii să ”nu le aibă” reprezintă, de fapt, acea adaptare pe care omul o trăiește în fața necunoscutului. Am putea să descriem acele emoții ca fiind, în același timp, anticiparea unui necunoscut, puțină teamă față de acest necunoscut, poate puțin entuziasm, conștientizarea faptului că este un mediu diferit de acasă și acest aspect generează puțină anxietate, disconfort. Ce parte ar fi să nu trăim din aceste emoții? Ele se simt, dar e ok! E ok pentru noi toți să trăim aceste lucruri. E normal.

 

Să ne încurajăm unii pe alții să simțim aceste emoții, fără a ne spune unul celuilalt ”liniștește-te”, pentru că acest indemn nu funcționează așa!

Să ne pregătim copiii și  să ne pregătim pe noi înșine atunci când ritmul se schimbă, atunci când avem sarcini noi de îndeplinit sau când vorbim cu oameni importanți. Să ne ocupăm de noi înșine atunci când urmează să vorbim în public sau să ne simțim priviți, așa cum era la școală. Să ne spunem faptul că vom trăi aceste emoții, că așa este firesc și că tot ce avem de făcut este să respirăm și să facem pași înainte. Toți oameni simt emoții și ele sunt normale, până în functul în care ne este frică de ele, pentru că dincolo de acest punct încep lucrurile să se îngreuneze și calitatea vieții să scadă. Să observăm, vă rog, felul în care ”să nu ai emoții” și ”liniștește-te” sunt două obiective ce nu sunt în puterea noastră pentru a fi atinse în felul descris mai sus și ele aduc, în mod automat, senzația de lipsă a controlului. Iar această senzație aduce panica și, de obicei, aici intervine psihologul cu munca sa din cabinet.

 

Să ne înlocuim automatismele descrise mai sus, spunându-ne să respirăm și să acceptăm ce simțim. Așa suntem mai bine pregătiți pentru orice etapă în care intrăm.

Mulți dintre noi așteaptă concediul ca pe o eliberare. Numărăm zilele până când urmează să luam o pauză și așteptăm momentele de relaxare cu mare nerăbdare. Întâmpinăm o adevărată provocare atunci când ne reîntoarcem la muncă. De ce se întâmplă așa oare? Ce am avea de făcut astfel încât readaptarea să fie mai lină?

Să fim conștienți de faptul că munca este activitatea principală a omului ajuns la vârsta adultă și e normal să fie așa. Dacă suntem onești și ne întrebăm cât de mult ne place să muncim, știind că răspunsul nu ajunge către nicio altă ureche, ce am avea de spus? Atitudinea oamenilor față de muncă este, ca orice altă caracteristică omenească, foarte diferită de la om la om. Există ecouri diferite în sufletele noastre, cu privire la cât de conștiincioși suntem, la nivelul de maturitate emoțională prin care ne rezolvăm problemele de la muncă, la cât de mult ne place jobul pe care îl avem și cât de mult luăm atitudine pentru a rezolva ceea ce nu e bine. Ideea, din acest punct de vedere, are legătură cu faptul că readaptarea la job va fi mereu dificilă, dacă mânecile noastre nu sunt ridicate până la coate, metaforic spus, în relația pe care o avem cu munca.

Să ne uităm puțin la felul în care muncim. Există multe mecanisme de autosabotaj în care oamenii se scufundă. Spre exemplu, dacă nu respect programul de muncă și, din încercarea de a face un bine, muncesc prea mult, rezultatul va fi cel opus. Munca noastră ajunge să ne obosească și simțim, apoi, să luăm distanță de ea, într-o forma sau alta. Readaptarea la muncă este mai ușoară atunci când munca este calibrată sănătos.

Să ne ascultăm nevoile. Este important să facem pauză atunci când simțim, să luam concediu atunci când ne simțim obosiți, astfel nu acumulăm prea multă oboseală și ne putem detensiona în timpul pe care concediul ni-l oferă, fără a simți că este prea puțin.

Există în interiorul nostru un ritm cu care ne trăim viețile. Viteza amețitoare cu care unii dintre noi își trăiesc viețile se regăsește atât în felul nostru de a munci, cât și în felul nostru de a fi în vacanță. Se regăsește în felul nostru de a fi, în general. Ne simțim mai bine, noi oamenii, atunci când ne implicăm sănătos în tot ceea ce facem. În acest context, alternanța muncă/concediu nu este resimțită ca fiind ceva alb/negru.

 

Să le facem pe toate, cu moderație.

Astenia de toamnă este ceva real, mulți oameni resimțind puternic intrarea în noul anotimp. Astenia de toamnă se resimte ca fiind o stare generală caracterizată prin lipsă de energie, oboseală, iritabilitate. Oamenii pot să resimtă tulburări de dispoziție, precum apatie, tristețe, anxietate, neliniște, iar aceste stări se pot instala fără a avea o altă explicație decât venirea toamnei. Putem resimți nevoia de a dormi mai mult sau se instalează dificultăți cu privire la adormire sau menținerea somnului. În ceea ce privește pofta de mâncare, putem simți lipsa apetitului sau putem mânca mai mult.

Astenia de toamnă apare ca rezultat al procesului de adaptare la noul context de viață al organismului. Pe măsură ce toamna se instalează, omul se expune la soare din ce în ce mai puțin, iar acest aspect, împreună cu scăderea temperaturii, aduce cu sine o serie de procese de adaptare pe care organismul nostru le trăiește. Apare modificarea ritmului circadian și se instalează modificări hormonale. Deseori toamna apar în viețile noastre chiar și modificări ce țin de nivelul concret al rutinelor zilnice, și deși acest aspect nu se așează sub umbrela asteniei, poate, totuși, să potențeze impactul pe care modificarea climatică îl are asupra omului.

Există studii care ne spun că femeile pot să resimtă astenia mai puternic decât bărbații. În general, oamenii trăiesc diferit atât aspectele pozitive ale vieții, cât și provocările acesteia, exact așa cum se întâmplă și atunci când vorbim despre astenia de toamnă. Există persoane ce sunt puternic afectate de astenia de toamnă și există oameni al căror organism se adaptează mai ușor. Unele dintre procesele pe care organismul nostru le parcurge sunt total în afara controlului nostru, dar există și feluri în care ne putem ajuta să resimțim astenia mai puțin intens. Deseori regăsim următoarele aspecte în viețile persoanelor care resimt puternic modificarea anotimpului: ritmul de viață sedentar, lipsa unei diete ce să includă suficiente fructe și legume, stări preexistente de anxietate sau depresie, boli cronice, traiul sau desfășurarea activității profesionale într-un mediu cu puțină lumină naturală.

Există, totuși, aspectele ce sunt în controlul nostru și pe care le putem folosi ca unelte în susținerea organismului în procesul de adaptare la noul anotimp. Putem îmbogăți programul zilelor noastre cu mai multă mișcare. Putem face sport într-un mediu organizat, acasă sau putem folosi în avantajul nostru faptul că vremea se răcorește și putem face sport afară. Mișcarea ne ajută să secretăm hormoni responsabili cu reglarea dispoziției în orice context, inclusiv în cazul asteniei de toamnă. Este important să ne petrecem cât mai mult timp în natură și să ne expunem la lumina zilei. Expunerea la soarele ce răsare dimineața și la lumina roșiatică a apusului reprezintă aspecte ce susțin ”reconfigurarea” ritmului circadian. Este important să avem grijă la alimenație, să ne hidratăm și să consumăm suficiente fructe și legume. Ajută mult exercițiile de respirație și mindfulness. Toamna poate să fie un moment potrivit pentru a începe un proces de psihoterapie ce să vizeze o mai bună înțelegere și gestionare a propriei persoane. Este foarte important să avem grijă la odihna noastră. Este posibil ca nevoia noastră de odihnă să se modifice atunci când se instalează toamna, motiv pentru care și timpul pe care îl petrecem dormind sau având activități relaxante ar trebui să se modifice, ca și consecintă naturală.

Există printre noi persoane care minimizează existența dificultăților provenite din disconfortul emoțional. Oricum am resimți instalarea toamnei în mințile, sufletele și corpurile noastre, pasul sănătos este să căutăm ajutor atunci când lupta de unul singur este prea grea. O vizită la medic sau la psiholog poate însemna sprijinul de specialitate de care putem avea nevoie pentru a ne adapta mai ușor la venirea toamnei.

Fiecare dintre noi înseamnă mult mai mult decât gândurile proprii. Putem să ne luăm câteva minute pentru a observa cât de dificil este să răspundem la întrebarea ”Cine sunt eu?”. Cum am putea răspunde? Ceea ce se aude în mintea noastră atunci când răspundem acestei întrebări reprezintă, probabil, ”pereții camerei în care locuim”.

Multe persoane răspund acestei întrebări, se identifică, deci, cu aspectele dificile din viața lor. ”Sunt o femeie divorțată”, ”Sunt singur”, ”Sunt bolnav” etc. Multe persoane răspund acestei întrebări aducând în față profesia sau statutul social. Ceva ce avem cu toții în comun, în schimb, indiferent dacă simțim sau nu să menționăm aceste aspecte atunci când ne prezentăm propria persoană în fața altora, este faptul că noi toți avem un loc în care ne-am născut și un loc în care am crescut. Oare are acest aspect influență în complexitatea variabilelor ce descrie omul ce am devenit în prezent?

Sigur că da. Locul nașterii și al copilăriei noastre constribuie semnificativ la construirea pereților despre care spuneam. Fie că ne place sau nu, avem niște presetări clare și comune, atunci când pornim în viață, pentru simplul fapt că suntem români. Județul în care ne-am născut și am crescut înseamnă o delimitare teritorială, din punct de vedere geografic și înseamnă, în egală măsură, un cumul de repere pe care oamenii le împărtășesc. Mai mult sau mai puțin conștient. Putem surprinde aceste aspecte până și prin glumele pe care oamenii le fac despre caracteristicile pe care le au anumiți locuitori ai țării. Ne aranjăm diferit gospodăriile, ne construim diferit casele, construim garduri mai mult sau mai puțin înalte, păstrăm anumite distanțe între casa proprie și cea a vecinului, avem acces la anumite credințe și obiceiuri, vorbim cu un anumit accent, mâncăm anumite tipuri de alimente, avem sau nu contact în contextul vieții cu discriminarea și câte alte aspecte care ne conduc înspre a fi asemănători sau diferiți aș putea enumera! Toate aceste aspecte însemnă pietre pe care le avem așezate la temeliile noastre și poate ne este dificil să le conștientizăm, pentru că ne-au fost alături dintotdeauna și nu le putem vedea decât atunci când intrăm în contact cu cineva care provine dintr-o zonă geografică diferită, și atunci aceste particularități pot fi oglindite cu mai multă claritate.

De ce este important să ne lăsăm mintea să acopere aceste aspecte? Pentru o mai bună înțelegere a omului ce am devenit. Putem înțelege mai bine atât propria persoană, cât și oamenii pe care îi considerăm ca fiind fundamental diferiți atunci când luăm în calcul locul nașterii și complexitatea culturală a locului copilăriei. ”Normalul” din care provin oamenii este mereu diferit, în funcție de geografie. Se poate ca aceiași nori ce par a aduce o răcoare binecuvântată pentru unii să însemne semn de pericol și alarmă pentru alții. Să ne conducă, prin urmare, cunoașterea complexității culturale a locului de proveniență către a transmite recunoștință și către a onora tot ce a fost prezent înainte de noi, iar înăuntrul nostru să construiască curiozitate atât către ceea ce este asemănător, cât și către ceea ce este diferit.

Pace și liniște în suflet. Cine nu își dorește să trăiască așa? Câți dintre noi simt că nu avem de ales și că viața este grea? Sunt perioade în care trecem prin momente dificile și resimțim emoțional dificultăți mari, dar sunt și perioade în care lucrurile din viața noastră sunt așezate, iar noi nu ne simțim fericiți. De ce?

Se pare că putem construi fericirea proprie în mod conștient. Primul pas ar fi să fim conștienți de răspunsul pe care îl regăsim în mințile noastre atunci când ne întrebăm ce este cu adevărat important pentru noi. De regulă, acest răspuns reflectă valorile pe care le avem. Ne cunoaștem valorile? Știm să spunem, fiecare despre sine, care sunt valorile proprii? Ceea ce cred că este important pentru mine este ceva autentic sau este ceva moștenit din modul de a fi al familiei în care am crescut? Ne dăm voie să petrecem timp lăsând întrebarea aceasta să aibă ecou în mintea noastră? Și, poate cel mai important, dacă ne cunoaștem valorile, le dăm spațiu să existe în preocupările noastre de zi cu zi? A avea o viață cu sens aduce liniște și fericire sufletească. Avem senzația unei vieți cu sens atunci când ne preocupăm în mod conștient pentru a ne împlini valorile proprii, în viața de zi cu zi. Este important să facem lucruri congruente cu valorile noastre. Pe scurt, ne simțim nefericiți dacă avem ca valoare familia, dar petrecem multe ore pe zi muncind.

Un alt aspect ce ne aduce starea de bine este însumat în a face lucruri la care suntem cu adevărat pricepuți. Fiecare dintre noi este priceput la a face unele lucruri și mai puțin priceput la altele, este normal. Se poate ca, pe măsură ce creșteam și adulții din jur ne sfăuiau sau contextul era de așa natură, să fi ajuns să facem pași înspre a dezvolta părți ale noastre pe care le-am gândit că ar fi potrivit de dezvoltat și nu ne-am ocupat de cele pe care natural le-am fi simțit că ne sunt potrivite. Sunt unii dintre noi care au ureche muzicală excepțională și sunt medici, de profesie. Sunt unii dintre noi care sunt introverți și caută joburi în vânzări etc. Starea de împlinire are legătură cu a avea profesii ce ne vin natural, a face lucruri la care ne pricepem.

Există, de asemenea, lista activităților ce ne aduc plăcere. Aici, tranzacția este simplă: fac ceva ce îmi place, înseamnă că mă simt bine. Deseori oamenii nu știu despre sine care sunt activitățile ce aduc plăcere sau nu își dau voie să facă aceste activități. Motivația este deseori lipsa timpului. De ce ar fi să ne oprim din a ne ocupa de fericirea și liniștea propriei persoane dacă avem copii? Sau pentru că jobul este dificil? Poate cu atât mai mult ar trebui să ne ocupăm de starea noastră de bine. Nu ne putem simți prea fericiți dacă timpul nostru este dedicat activităților ce nu ne plac. Este adevărat faptul că adultul nu are opțiunea de a face doar ce îi place, dar are opțiunea de a face și ceea ce îi aduce bucurie, timpul ni-l organizăm singuri.

Începând cu perioada adultă dintre 45 şi 50 de ani şi continuând cu perioada adultă prelungită (până la 65 de ani), poate cele mai importante aspecte cu caracter de noutate ce se petrec în viaţa oamenilor sunt conştientizarea unei game largi de sentimente ce reies din reuşita şi din împlinirea avută până în acel moment  în viaţă. Persoanele care traversează această vârstă se regăsesc din ce în ce mai rar în conflicte de roluri, atât în plan personal-familial, profesional, cât şi social. Perioada adultă confirmă valoarea persoanei, valoare pe care aceştia nu se mai simt nevoiţi să o demonstreze. Există o personalitate bine formată şi un rol pe care atât cei din jur, cât şi persoanele adulte, îl cunosc deja. Acestea reprezintă premise grozave pentru perfecţionarea competenţelor, pentru desăvârşirea abilităţilor de exercitare a profesiei.

Cunoştinţele teoretice, personalitatea bine formată, abilităţile avute conduc persoanele adulte înspre a fi extrem de valoroase în activitatea pe care o depun în plan profesional, iar în momentul atingerii vârstei de pensionare, se resimte golul rămas în urma fiecărui senior care se retrage din activitatea profesională.

Momentul pensionării este unul dificil, cu siguranţă, pentru cel care pleacă. Dezangajarea profesională poate fi încarcată cu depresie şi anxietate, deoarece adultul trăieşte o nouă realitate, o realitate în care identitatea sa de profesionist, de valoare recunoscută într-o comunitate profesională, ocupă un loc mai restrâns în ansamblul personalității decât până atunci.

Persoanele de peste 65 de ani au copiii mari, se pensionează și se implică într-o anumită măsură în câteva relații, în multe dintre cazuri, existând, cu siguranță excepții. La nivelul corpului sunt resimțite multe neputințe. Cultural, privim către această categorie de vârstă și vedem felul în care, după pensionare, oamenii se retrag și își setează tot mai puține obiective. De ce se întâmplă avest lucru? Pentru că nu avem O RELAȚIE cu propria persoană. Pentru că ne-am confundat cu rolurile pe care le-am avut pe parcursul vieții și acum nu mai avem în prim plan rolul de a fi părinte sau profesionist. DAR AVEM ROLUL DE A FI OM ÎN PROPRIA-I VIAȚĂ, dacă se poate spune așa. Acest rol nu încetează niciodată, cât timp trăim și pentru a susține această parte din noi trebuie doar să ne dăm voie să fim conectați cu noi înșine mereu. Să ne cunoaștem pasiunile, să ne facem prieteni pe tot parcursul vieții, să investim timp și energie în relații, să ne acceptăm așa cum suntem, cu corpurile și fețele purtând amprenta timpului.

Mentalitatea oamenilor se schimbă în generații, nu în secunde. Orice vârstă am avea atunci când citim acest articol, vă rog să ne reamintim că putem avea o viață bună, indiferent de anii, mai mulți sau mai puțini, pe care îi avem. Grija și interesul față de propria persoană să ne fie caracteristice mereu. Să ne amintim mereu să fim mai mult decât mamă sau tată, mai mult decât profesionist. Să ne descoperim bucuriile, pasiunile, să facem sport, să ieșim în comunitate.

Profesorii au un rol esențial în formarea și dezvoltarea personală a elevilor și studenților, mergând dincolo de simpla transmitere de cunoștințe. Aceste figuri au un impact profund asupra evoluției emoționale, sociale și cognitive a celor pe care îi ghidează, influențându-le atitudinile, încrederea în sine și capacitatea de a face față provocărilor vieții. Ne putem gândi că un professor devine mentor atunci când acesta își propune să creeze acest tip de relație cu învățăcelul său, sau, uneori se poate ca persoanele care formează pe alții (profesorii, în cazul nostru) să fie așezați la capatul unei relații de mentorat prin faptul că elevul inzestrează profesorul cu acest ”drept” asupra sa.

Profesorii reprezintă primele figuri de autoritate din viața unui copil, după părinți, și au un rol major în formarea unui set de valori și norme sociale. Prin interacțiunea constantă cu elevii, profesorii devin modele comportamentale, fie că își dau seama sau nu. Comportamentul lor influențează modul în care copiii învață să gestioneze emoțiile, să colaboreze cu ceilalți și să își dezvolte o gândire critică. De exemplu, un profesor care adoptă o atitudine empatică și răbdătoare poate încuraja elevii să fie deschiși, să își exprime opiniile și să se simtă în siguranță în mediul școlar.

În plus, profesorii sunt adesea cei care contribuie la formarea identității de sine a elevilor. Ei oferă feedback și recunoaștere, ceea ce influențează percepția de sine a elevilor și modul în care aceștia își văd propriile abilități. Un profesor care își exprimă încrederea în potențialul unui elev poate să crească semnificativ nivelul de auto-eficacitate al acestuia. Pe de altă parte, o critică aspră sau nejustificată poate să ducă la scăderea stimei de sine și chiar la anxietate sau demotivare.

Un mentor bun nu doar că oferă sfaturi și îndrumări, ci și creează un mediu în care elevul se simte încurajat să își exprime propriile idei și să își asume riscuri în mod creativ. Prin sprijinul și îndrumarea constantă, mentorii ajută la dezvoltarea independenței, responsabilității și abilității de a lua decizii informate.

Mentoratul poate avea, de asemenea, un impact profund asupra sănătății emoționale a unui individ. Un mentor de încredere poate oferi sprijin emoțional și poate ajuta la construirea rezilienței în fața provocărilor. Prin discuții deschise și sinceritate, mentorul poate deveni un factor stabilizator în perioadele de incertitudine sau dificultate, fie că este vorba despre probleme personale sau despre dificultăți legate de carieră.

În concluzie, rolul psihologic al profesorilor și mentorilor este profund și multifacetic. Ei nu doar că predau informații academice, ci și modelează caracterul, încrederea și sănătatea emoțională a elevilor. Prin sprijinul lor constant și prin relațiile de mentorat pe termen lung, aceștia au capacitatea de a forma indivizi echilibrați, motivați și rezilienți, pregătiți să facă față provocărilor vieții moderne

Deseori, atunci când în viața noastră apar probleme, încercarea noastră de a rezolva situațiile neplăcute se rezumă la eforturi mai mari, la a face mai multe lucruri, la a încerca cu mai multă încrâncenare să rezolvăm. Suntem, în aceste contexte de viață, ca niște motoare supraturate, iar din starea aceasta de încordare nu obținem niciodată cele mai potrivite rezultate.

Iată 5 motive pentru care deseori răspunsul este sportul, pentru a obține starea de bine din punct de vedere psihologic.

1. Unul dintre cele mai importante efecte ale sportului asupra psihicului este reducerea nivelului de stres și anxietate. În timpul exercițiilor fizice, corpul eliberează endorfine, cunoscute și ca „hormoni ai fericirii”. Endorfinele sunt neurotransmițători care acționează ca analgezice naturale, reducând durerea și oferind o stare de bine. Acești hormoni contribuie la crearea unei stări de euforie și relaxare, ceea ce face ca sportul să fie un excelent antidot împotriva stresului cotidian.
2. Sportul stimulează producția de serotonină, un neurotransmițător implicat în reglarea dispoziției, somnului și apetitului. Nivelurile scăzute de serotonină sunt asociate cu stările depresive, iar activitatea fizică regulată ajută la creșterea acestei substanțe în creier. De aceea, sportul este adesea recomandat ca parte a terapiei pentru depresie și alte tulburări afective.
3. Dopamina, un alt neurotransmițător influențat de exercițiile fizice, joacă un rol crucial în motivație și recompensă. Activitatea fizică stimulează eliberarea de dopamină, ceea ce duce la îmbunătățirea concentrării și a stării generale de bine. Aceasta ajută la menținerea unei atitudini pozitive și favorizează dorința de a continua efortul fizic, creând un cerc de automotivație.
4. Pe lângă acești neurotransmițători, cortizolul, hormonul responsabil de răspunsul la stres, este de asemenea influențat de sport. Exercițiile regulate ajută la reducerea nivelurilor cronice de cortizol, ceea ce duce la scăderea anxietății și la o mai bună gestionare a situațiilor tensionate.
5. Sportul contribuie și la dezvoltarea unor mecanisme de coping eficiente. Prin participarea la activități fizice, oamenii învață să facă față mai bine frustrării, să își gestioneze timpul și să colaboreze cu alții. Aceste abilități au un impact pozitiv asupra sănătății psihologice.

Sportul joacă un rol esențial în viața omului, nu doar din punct de vedere fizic, ci și psihologic. Practicarea regulată a activităților fizice contribuie la îmbunătățirea sănătății mentale, având efecte benefice asupra stării de spirit, a nivelului de stres și a capacității de a face față provocărilor zilnice. Să ne amintim un moment în care făceam sport și ne simțeam anxioși sau depresivi, în acel moment. Oare reușim?

Poate având ușor balanța înclinată înspre bărbați, dar neexcluzând femeile, mulți dintre locuitorii acestei țări au busola ușor necalibrată atunci când vine vorba despre consumul de alcool. Considerăm a fi o normalitate mersul la vecini, pentru a da o mână de ajutor și acceptarea unui pahar de băutură alcoolică la final. Poate chiar simțim că suntem nepoliticoși dacă refuzăm.

Seara, când ajungem acasă în urma unei zile de muncă pe care o resimțim ca fiind obositoare, bem un pahar de vin. Sau două. Refuzul de a bea atunci când suntem la petreceri aduce deseori glume din partea celorlalți, chiar dacă suntem adulți. Oare când devine consumul de alcool o problemă?

Din punctul de vedere al sănătății noastre psihice, consumul de alcool devine o problemă atunci când afectează relațiile personale, performanța la locul de muncă sau alte aspecte importante ale vieții. Unele dintre semnele clare care indică o problemă include cu privire la consumul de alcool sunt:

1. Consumul excesiv și regulat. Simțim nevoia de a consuma alcool pentru a ne simți relaxați? Răspunsul sincer ar fi să fie auzit de fiecare dintre noi, în propria intimidate, iar consecințele acestui răspuns să fie reprezentate de pași facuți către o viață sănătoasă. Consumul de alcool cu scopul de a mă simți relaxat reprezintă, clar, o problemă.
2. Toleranța crescută. Dacă înainte un singur pahar de alcool provoca o stare de amețeală sau euforie, iar acum este nevoie de mult mai multe, înseamnă că s-a întâmplat în corpul nostru un proces de acomodare în relația cu consumul de alcool și acest lucru poate indica începutul unei dependențe fizice.
3. Nevoia de a bea în situații periculoase. Consumul de alcool în momente sau locuri în care poate fi riscant (de exemplu, înainte de a conduce, la locul de muncă sau în timpul sarcinii) este un semn că alcoolul interferează cu judecata și autocontrolul persoanei.
4. Neglijarea responsabilităților. Ne putem raporta la consumul de alcool și din perspectiva consecințelor: dacă consumul de alcool conduce către neglijarea responsabilităților la locul de muncă, acasă sau la școală, acest aspect poate fi un indicator că alcoolul are un impact negativ asupra vieții.
5. Probleme legale și sociale. Avem amende de circulație obținute pentru consumul de alcool? Apariția problemelor legale (precum conducerea sub influența alcoolului) sau dificultăți în relațiile personale (conflicte cu familia, prieteni sau colegi) sunt semnale de alarmă clare.
6. Simptome de sevraj. Atunci când persoana consumă alcool și apoi se oprește, intervine sevrajul. Sevrajul, în acest caz, este o problem seriosă ce poate ajunge să fie chiar urgență medicală, acest aspect fiind mai puțin cunoscut. Considerăm faptul că ne putem opri oricând din a consuma alcool, aspect total neadevărat. Există un punct dincolo de care lucrurile nu mai sunt în controlul voinței noastre, alcoolul fiind un drog care produce o boală adevărată. Dependența.
7. 7. Consumul pentru a face față emoțiilor. Utilizarea alcoolului ca mecanism de coping pentru a face față stresului, depresiei, anxietății sau altor probleme emoționale poate duce la o problemă serioasă de dependență.
8. Lipsa controlului asupra cantității consumate. Începem prin a ne gândi că bem un pahar, dar observăm că nu avem control asupra momentului în care ne oprim. Acesta este un semn de alarmă față de realitatea faptului că nu avem un comportament sănătos în relația cu alcoolul.

Deci ce cantitate de alcool ne face rău? Suntem atât de diferiți unii de ceilalți: unii facem sport, alții avem boli cronice. Unii dintre noi au în familie persoane ce consumă mult alcool și l-au privit toata viața ca pe o normalitate, alții avem o aversiune față de mirosul de alcool. Ce e prea mult strică, aceasta știm sigur. De asemenea, știm sigur faptul că alcoolul ne modifică starea de conștiință și că este, deci, un posibil pericol pentru sănătatea fizică și psihică. Să avem atenția sporită față de consumul de alcool, deoarece normele culturale, în acest caz, nu reprezintă un reper de sănătate.

Sărbătoarea ce a intrat și în calendarele unora dintre noi, Halloweenul, reprezintă în esența ei credința conform căreia granița dintre lumea celor vii și cea a morților devenea neclară în noaptea de la finalul lunii octombrie, iar spiritele revin pe pământ. Înfricoșator, nu este așa? Ce motiv mai bun decât această sărbătoare recent importată avem pentru a cunoaște puțin mai îndeaproape ce înseamnă această emoție: frica?

Frica este o emoție primară, puternică și instinctuală care apare ca răspuns la o amenințare imediată, reală sau percepută. Este o reacție de supraviețuire care ne pregătește corpul să facă față pericolelor prin mecanismul „luptă sau fugi” (fight or flight). În momentele de frică, organismul declanșează o serie de răspunsuri fiziologice, cum ar fi creșterea ritmului cardiac, accelerarea respirației, dilatarea pupilelor și o creștere a nivelului de adrenalină, toate pentru a ne ajuta să reacționăm rapid la amenințare. Frica este specific legată de un stimul clar. De exemplu, dacă ne întâlnim un câine care latră, vom simți frică pentru că există un pericol concret, prezent și imediat, față de care este important să luăm măsuri urgente. Este normal ca toți oamenii să simtă frică. Există printre noi persoane care simt că frica este o emoție pe care nu ar trebui să o trăim în fața altor oameni, deoarece putem părea vulnerabili. Adevărul este că orice am face și în orice fel am gândi, frica este o emoție pe care toți oamenii o simt.

Putem spune că frica are o soră vitregă, iar noi, oamenii, deseori simțim ceea ce se numește anxietate. Dacă frica reprezintă o reacție emoțională față de un pericol real și specific, anixetatea este o stare emoțională mai difuză, fără a avea o cauză clară sau imediată. Frica dispare atunci când amenințarea este înlăturată, anxietatea, în schimb, apare în absența unei amenințări reale. Frica are legătură cu prezentul, anxietatea este simțită față de un posibil scenariu din viitor.

Simțim frică față de o mașină care se îndreaptă către noi, anxietate simțim atunci când avem în minte gândul constant că ceva rău s-ar putea întâmpla atunci când suntem la volan, chiar dacă nu există un pericol real iminent.

În concluzie, frica este o emoție necesară și sănătoasă atunci când există un pericol real, în timp ce anxietatea este o stare mai difuză, caracterizată de îngrijorări și temeri față de scenarii din mintea noastră cu privire la viitor. Frica este o emoție negativă, dar sănătoasă, adaptativă, în timp ce anxietatea este o trăire emoțională nesănătoasă, un produs al minții noastre asupră căruia este important să intervenim printr-o mai bună cunoaștere și gestionare a gândurilor proprii.

Fie că vorbim despre accidente la locul de muncă, accidente rutiere sau orice alt fel de eveniment în care viața noastră este pusă în pericol, resimțim neliniște, agitație, frică și tensiune mult timp după ce evenimentul neplăcut trece.

Pentru a crește armonios, echilibrat și încrezător, omul are nevoie, încă din mica copilărie, să se simtă în siguranță. Sentimentul acesta este atât de firesc pentru unii dintre noi și atât de dificil de simțit pentru alții, mai ales în contextul în care vorbim despre momente de viață dificile, ce apar fără să avem timp să ne pregătim în niciun fel, așa cum sunt accidentele. Lipsa sentimentului de siguranță, existența, deci, a unui pericol care amenință viața nu este ceva ce putem depăși cu ușurință. Uneori, accidentul înseamnă traumă, iar în perioada post-accident poate fi resimțit stres post-traumatic.

Putem simți neliniște, agitație, senzația că evenimentul neplăcut se repetă. Avem dificultăți în ceea ce privește somnul de calitate, pofta de mâncare, suntem iritabili, reacționăm impulsiv. Plângem mai mult sau suntem agresivi cu cei din jur, iar în corp simțim o stare constantă de tensiune musculară. Este normal să resimțim toate acestea în urma unui accident!

Iată câțiva pași care pot ajuta la recuperarea psihică după un accident:

1. Acceptarea reacțiilor emoționale inițiale. Este normal ca să experimentăm o gamă largă de emoții: șoc, teamă, furie, vinovăție sau chiar o stare de „amorțire” emoțională. Este important să acceptăm aceste emoții fără să a ne critica cu privire la ceea ce simțim.
2. Suport emotional. Fie că este vorba de prieteni, familie sau un psihoterapeut, a vorbi despre ceea ce s-a întâmplat poate ajuta la procesarea emoțiilor și la clarificarea evenimentului. Este esențial să nu ne izolăm și să împărtășim ceea ce trăim cu cei dragi.
3. Tehnici de relaxare și mindfulness. Stresul și anxietatea după un accident pot fi copleșitoare. Tehnicile de relaxare, precum respirația profundă, meditația sau mindfulness, ne pot ajuta să rămânem conectați la prezent și să reducem simptomele fizice ale stresului.
4. Reexpunerea treptată la condus. Este foarte important să nu evităm să conducem, ci să ne reexpunem treptat la această activitate.
5. Reintegrarea în rutina zilnică. Revenirea la rutina zilnică, fie că este vorba de muncă, hobby-uri sau alte activități, ne ajută la restaurarea unui sentiment de normalitate. Rutinele stabile oferă structură și pot diminua anxietatea.

Ca în orice alt moment din viața noastră, vocea ce se aude înăuntrul nostru poate mereu să ajute sau să încurce. Este esențial să fim răbdători cu propria persoană și să înțelegem că procesul de recuperare psihică poate dura timp. Autocritica excesivă sau așteptările nerealiste pot întârzia vindecarea emoțională

Somnul odihnitor este piatră de temelie pentru funcționarea oricărui organism uman. Atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, somnul asigură nu doar starea de bine, cât întreaga noastră funcționare. Adultul are nevoie de 7-9 ore de somn odihnitor în fiecare noapte.

Corpul omului știe să se regleze singur, iar ritmul somn-veghe reprezintă un exemplu clar. În funcție de multe variabile, creierul nostru știe când e nevoie să dormim și când să fim activi, acest ciclu regăsindu-se ritm somn-veghe sau ritm circadian. Somul este indus atunci când glanda pineală secretă un hormon numit melatonină.

Avem deseori probleme de adormire, de menținere a somnului sau ne trezim mai devreme, cazuri în care nu ne odihnim suficient, iar oboseala este un factor favorizant pentru mult probleme fizice și emoționale.

Unul dintre factorii importanți care stimulează sinteza melatoninei este întunericul. Expunerea noastră la lumina ecranelor, seara, ne încurcă mult în a adormi. Obiceiul de a sta cu ochii în lumia albastră a telefonul, laptopului, televizorului, aduce deseori după sine dereglări ale somnului. Important pentru un somn de calitate este să lăsăm ecranele cu ceva timp înainte de a merge la culcare, astfel încît să nu încurcăm un proces natural pe care organismul nostru îl parcurge.

Pentru a avea un ritm somn veghe sănătos și normal, este bine ca dimineața să privim răsăritul soarelui. Lumina răsăritului și intensitatea acesteia sunt ninformații prețioase pentru creierul nostru. În acel moment noi îi transmitem faptul că o nouă zi a început, moment în care anumiți hormoni responsabili cu activarea noastră încep să se secrete. Întregul nostru organism se activează și știe încă din acel moment când urmează să fie necesar să dormim, să ”pregătească”, prin urmare, secreția melatoninei.

Seara este indicat să ridicăm ochii spre cer și să să privim apusul. Lumina roșie a soarelui la apus stimulează secreția de melatonină și ajută la inducerea stării de somn. Artificial, ne putem ajuta, având în casă casă lămpi cu lumină roșiatică, din același motiv.

Pentru a avea un somn odihnitor, este important să avem o rutină relaxantă, în fiecare seară, aceeași. Să ne obișuim corpul și mintea să se relaxeze înainte de somn. Putem să citim, să facem o plimbare, o baie caldă. Să punem muzică de relaxare, să stingem sursele de lumină de pe tavan și să lăsăm aprinse doar lumini de vin din lateral, cum ar fi veiozele sau lămpile. Seara este important să nu rezolvăm probleme în mintea noastră, adică să ne decontectăm de stres, de muncă, de preocupări. Este important să nu mâncăm chiar înainte de a merge la somn.

Este mai usor pentru organismul nostru să aibă un rimt de somn-veghe sănătos și stabil dacă adormim relativ la aceeași oră seara și ne trezim la aceeași oră, în fiecare dimineață.

Somnul este esențial pentru a avea o memorie bună, pentru a ne putea gestiona bine emoțiile, pentru a preîntâmpina boli ale minții, pentru a ne putea concentra. Somnul de calitate ar trebui să fie o prioritate pentru fiecare dintre noi.

Ce ne ajută să fim într-o stare de bine? Ce înseamnă alegeri emoționale și ce înseamnă alegeri raționale? Ce trebuie să aleg ca fie totul perfect? Acestea sunt întrebări pe care ni le punem și pentru care unii dintre noi simt că au un răspuns, iar alții sunt îngrijorați sau speriați.

Ideea faptului că trebuie să facem o alegere aduce, deseori, în mod automat senzația de stres și presiune și este normal să fie așa, atât timp cât mintea noastră se autosabotează, crezând una dintre următoarele:

3. Există o alegere bună și una greșită. Sănătos este să ne gândim că viața este fluidă, ca o apă curgătoare și că fiecare pas este important în egală măsură. Perspectiva în care unele zile sau evenimente din viața sunt mult mai importante decât celelalte aduce cu sine o viață deconectată de bucuria traiului de zi cu zi. În acest fel se cuibărește în mintea noastră gândirea dihotomică: succes sau eșec, realitatea fiind că pașii din viața noastră au o relevanță mult mai profundă decât această traducere în alb și negru.
4. Trebuie să alegem anumite lucruri în viață. Suntem deștepți dacă facem anumite alegeri, riscăm dacă luam alte hotârâri, nu se cade să facem anumite lucruri sau ne întrebăm ce ne facem dacă nu ne descurcăm în anumite situații din viitor. Niciuna dintre aceste perspective nu are legătură cu esența a ceea ce ar fi potrivit să însemne o alegere: ceea ce e potrivit pentru propria persoană.
5. Ne proiectăm tot viitorul prin perspectiva alegerii pe care o avem de făcut în prezent. Ce plin de presiune sună! Este important să ne dăm voie să ne modificăm necesitățile pe care le avem pe parcursul vieții. Poate ce este potrivit pentru noi astăzi, mâine nu va mai fi. Alegem ceea ce are sens acum și ne lăsăm libertatea de a ne reorganiza în viitor.

Viața este cursivă, oamenii sunt diferiți. Sfaturile pe care le dăm unii altora ajută doar într-o anumită măsură. Fiecare dintre noi are, în realitate, o singură alegere importantă de făcut: alegerea proprie persoane. Iar atât timp cât alegem cu respect și compasiune și față de cei din jur, ne lăsăm posibilitatea de a ne readapta în viitor și conștientizăm că avem proprie persoană oricând alături pentru a ne sprijini în orice dificultate ar putea să apară, nu putem să facem o alegere greșită.

Iubirea pe care o avem de oferit celor mici este absolut nemărginită pentru unii dintre noi. Ne iubim copiii înainte de a-i concepe, înainte de a-i avea printre noi. Pentru unii adulți, a fi părinte aduce sens și împlinire în propria viață, fără discuții, iar când acest aspect se suprapune cu incidența tot mai crescută a infertilității, ajungem cu mintea către o soluție la care tot mai mulți locuitori ai țării apelează: adopția.

Este important de știut pentru cei dintre noi care adoptă copii este faptul că cel mai potrivit este să povestim copilului încă de la început despre felul în care a ajuns în familie. Faptul că un copil a ajuns în familie prin adopție nu este dovadă de mai puțină iubire. În niciun caz. Poate tocmai părinții care adoptă sunt dovada clară a dorinței profunde, naturale, intense de a avea un copil. Povestim, deci, încă de la început cu copii noștri despre orice, iar povestea despre adopție poate să spusă mereu și mereu copilului ca o reaminire a faptului că unii copii cresc în burtica mamei, se dezvoltă acolo timp de 9 luni și ajung în familie, iar unii copii cresc în inimile părinților. Le povestim copiilor adoptați cum sâmburele de iubire a existat în inima și cum, pe mărură ce zilele treceau, acel sâmbure a devenit din ce în ce mai mare, până când într-o fericită zi s-a concretizat în copilul pe care părinții l-au întâlnit și l-am adoptat.

Este important ca fiecare copil să se simtă dorit și apreciat. Dacă am gândit bine și nu am găsit nicio situație ce ar putea reprezenta un pericol pentru niciun membru al familiei, putem avea relații cu părinții biologici, noi, ca părinți adoptivi. Este potrivit să ne gândim că ne este bine și confortabil ca în viață să avem cât mai multe relații în care să iubim și să fim iubiți (sănătos). Uneori fricile, gândurile iraționale, lipsa informațiilor ne impedică să intrăm în relații care pot fi sub umbrela unui stereotip  greșit. Ne ferim să cunoaștem unii oameni, pentru că nu ni se pare că ar trebui și acest motiv nu este solid. Iubirea părinților adoptivi poate fi atât de puternică încât să fie potrivit ca familia cea nouă poate păstra legătură cu familia biologică a copilului fără a pune copilul într-un context emoțional nepotrivit.

 

Să fie, prin urmare, povestea adopțiilor, o poveste despre iubire, sens, profunzime, conectare și alegeri, nu despre neputință și resemnare. Acesta este contextul sănătos în care un copil intră în viața oricărei familii.

Identitatea națională este un construct psihologic complex, format din elemente culturale, istorice, sociale și emoționale, care definește apartenența persoanelor la o anumită comunitate. În cazul românilor, acest concept este profund influențat de un trecut istoric tumultuos, de diversitatea culturală și de dinamica socio-politică a ultimelor decenii. Acești factori contribuie la formarea unei identități colective care poartă amprenta atât a mândriei naționale, cât și a unor contradicții interne. Identitatea națională a noastră, a românilor, reprezintă un aspect psihologic pe care îl împărțim cu toții, o realitate comună față de care fiecare dintre noi are o perspectivă proprie, fiind mai mult sau mai puțin conștient.

Rădăcinile identității naționale românești se regăsesc în aspecte ce ne leagă între noi mai mult decât conștientizăm. Printre aceste aspecte putem enumera faptul că avem cu toții o istorie comună ce ne-a condus către un sentiment de mândrie care pe majoritatea românilor îi caracterizează. Istoria noastră comună a generat, de asemenea, un anumit grad de reziliență, pentru că ne-a format capacitatea noastră colectivă și individuală, în același timp, de a trece peste traume.

Cu siguranță că împărțim aceleași obiceiuri și tradiții, vorbim aceeași limbă. Limba română înseamnă incredibil de mult, atunci când ne gândim la trăsăturile commune pe care noi le avem. Gândim în aceleași cuvinte, noi, românii. Ne bucurăm folosind aceleași cuvinte procesate psihic și suferim, asemenea, decodificând problemele prin cuvinte ce sunt comune tuturor românilor. În ceea ce privește tradiția, aceste practici transmit un sentiment de continuitate și apartenență, conectând generațiile și regiunile țării, uneori mergând peste granite și conectând între ei românii de pretutindeni.

De asemenea, ne conectează spațiul pe care îl împărțim. Țara noastră reprezintă un spațiul al siguranței, un spațiu față de care noi aparținem. Bunicii și străbunicii nosștri sunt înmormântați în pâmăntul țării noastre. Geografic, limitele tării ne protejează și ne oferă siguranță.

Avem aceleași simboluri pe care le recunoaștem ca făcând parte din identitatea noastră: steagul, imnul, personalități istorice marcante. Probabil că și faimosul Dracula a ajuns să aibă dreptul de face parte din amprenta comună pe care noi românii o împărțim în fața altor popoare.

Suntem autocritici, suntem stresați, ne dăm cu părerea prea mult cu privire la curtea vecinului. Avem simțul umorului și deseori trecem peste situații dificile cu mai mare ușurință, în comparație cu alte popoare. Noi românii suntem un mozaic. Împărțim bune și rele, suntem prinși între tradiție și progres.

A onora identitatea noastră națională înseamnă respect pentru propria persoană, pentru strămoșii noștri  și pentru generațiile viitoare.

Sărbătorile de iarnă vin încărcate cu o bogată semnificație psihologică, prin fiecare tradiție sau obicei în care românii cred și la care participă. Poate unul dintre obiceiurile de iarnă care este cel mai încărcat de înțelesuri este colindatul. Colindele au o origine foarte veche, rădăcinile lor mergând, probabil, până în vremurile precreștine, se continuă în vremurile noastre și vor continua să existe pentru mult timp de acum înainte. Importanța colindatului poate fi surprinsă prin faptul că acest obieci creează legături între membrii comunității, întărind relațiile interpersonale. Grupurile de colindători se prezintă ca o unitatea ce colaborarea în a aduce urări de bine celor care deschid ușa și acceptă, iar privit din cealaltă perspectivă, gestul de a primi colindători semnifică deschiderea și acceptarea celorlalți, a comunității, în prag de sărbătoare. Psihologic, acest proces oferă un sentiment de siguranță și apartenență la comunitate, aspect esențial pentru starea de bine emoțională și, deseori, inexistent în viața noastră modern, de zi cu zi.

Colindele în sine ne conectează cu tradiția Crăciunului și cu identitatea noastră culturală. Participarea la colindat sau ascultarea colindelor reprezintă o formă de a păstra legătura cu moștenirea culturală, iar acest aspect întărește identitatea personală și colectivă și ne oferă un sentiment de continuitate între generații. Mesajul colindelor este, deseori, unul ce aduce iubire, speranță, generozitate și bunătate, valori centrale ale Crăciunului. Acestea au un rol educativ, mai ales pentru copii, ajutându-i să înțeleagă și să internalizeze aceste principii. Colindele ne susțin în a ne dezvolta o atitudine de calm și pozitivitate, de întărirea a legăturilor familiale și sociale.

Cântatul este, în sine, terapeutic, reducând nivelul de stres, de anxietate și conectându-ne la bucurie și interacțiune socială, pentru că de obicei colindăm în grupuri.

Poate un exercițiu cu sens pentru noi, în perioada sărbătorilor, este acela de a ne conecta conștient la valoarea profundă a tradițiilor românești. Ne putem propune să procesăm conștient însemnătatea evenimentelor, tradițiilor și obiecurilor cu care intrăm în contact, ne putem da seama ce responsabilitate umitoare avem și ducem mai departe prin faptul că aducem la urechile copiilor noștri aceleași colinde pe care le auzeau străbunicii. Putem avea claritatea stării de bine ce reiese din conectarea cu comunitatea și din a fi generoși și putem multiplica conștientizarea către alte momente din viața personală și către persoanele cu care intrăm în contact și în momentele în care sărbătorim ceva special.

Iubirea este una dintre cele mai complexe și variate emoții umane, manifestându-se în forme diverse, fiecare cu caracteristici și dinamici unice. Iubirea este resimțită de noi pe perioadă lungă de timp, din momentul în care aceasta ia naștere în sufletul nostru și caracterizează mult din comportamentul pe care noi îl avem. Multe dintre acțiunile noastre se învârt în jurul iubirii. Fie că o căutăm, fie că resimțim nesănătoasă-toxică, fie că am avut-o și am pierdut-o, fie că nu o primim așa cum simțim că avem nevoie, iubirea este prezentă în viața noastră ca aerul pe care îl respirăm: constant, uneori sănătos, alteori nociv.

Ce idee mai bună de cadou pentru Crăciun putem avea decât aceasta? De a dărui iubirea  sănătoasă de care avem nevoie, atât față de propria persoană, cât și față de cei din jur?

Iată câteva dintre cele mai cunoscute forme ale iubirii pe care le putem găsi pe o listă de cadouri pentru Crăciunul acesta:

1. Iubirea romantică (eros). Această iubire înseamnă pasiunea intensă, caracterizată de atracție fizică și emoțională puternică între doi oameni. Este adesea asociată cu începuturile relațiilor și cu dorința de uniune.
2. Iubirea prietenească (philia). Este iubirea bazată pe prietenie, respect reciproc și valori comune. Aceasta se dezvoltă în timp și nu implică atracție romantică sau sexuală și este asociată cu încrederea și sprijinul emoțional, fiind una dintre cele mai stabile și satisfăcătoare forme de iubire.
3. Iubirea familială (storge) . Această formă de iubire este reprezentată de afecțiunea naturală și instinctivă între membrii familiei, cum ar fi între părinți și copii sau frați. Este construită pe legături profunde și pe loialitatate. Cuvintele centrale sunt siguranță și atașament, având un rol esențial în formarea sentimentului de identitate și apartenență.
4. Iubirea necondiționată (agape). Este o formă altruistă de iubire, caracterizată de dorința de a oferi fără a aștepta nimic în schimb. Aceasta poate fi orientată către umanitate, natură sau divinitate. Este legată de empatie și compasiune, fiind o expresie a maturității emoționale și a generozității sufletești.
5. Iubirea de sine (philautia). Reprezintă respectul și grija pentru propria persoană, aspect esențiale pentru sănătatea psihică și emoțională. O iubire sănătoasă de sine promovează încrederea, echilibrul emoțional și capacitatea de a oferi și primi iubire.
6. Iubirea platonică. Este o formă de iubire pură și necondiționată, care nu implică atracție fizică sau romantică, ci o conexiune profundă intelectuală și spirituală. Este comună între prieteni apropiați sau persoane care împărtășesc interese și valori similare.
7. Iubirea universală. Este o formă amplă de iubire, care cuprinde respectul și afecțiunea pentru toate ființele, natura și universul în ansamblu. Este adesea asociată cu idealurile filosofice sau religioase ce promovează un sentiment de conexiune globală și armonie.

Iubirea are multe forme, fiecare având un rol unic în viața noastră emoțională. Echilibrul dintre aceste tipuri de iubire contribuie la sănătatea noastră psihologică, oferindu-ne sprijin, sens și fericire. Ne putem întreba care este cadoul pe care îl avem de ales pentru cei dragi, acum, în prag de sărbătoare. Ce fel de iubire aleg să dăruiesc acum, înainte de Crăciun?